Plantarea pomilor fructiferi toamna

Plantarea pomilor fructiferi trebuie organizată cât mai devreme posibil toamna. Dacă, din diverse motive, plantarea nu se efectuează toamna, este esențial ca toate lucrările pregătitoare (livrarea puieților, pregătirea solului etc.) să fie făcute toamna, lăsând doar plantarea pentru primăvară, care trebuie efectuată la începutul primăverii, imediat ce solul se usucă.

În principiu, puieții fructiferi se plantează toamna după căderea frunzelor sau primăvara, înainte de începerea vegetației. Plantarea toamna a puieților fructiferi se efectuează în noiembrie-decembrie – de la sfârșitul perioadei de vegetație până la instalarea înghețurilor de iarnă, cea mai bună perioadă fiind la scurt timp după încheierea vegetației sau, cel târziu, cu 15 zile înainte de începerea înghețurilor de iarnă. Plantarea timpurie toamna a puieților fructiferi permite rădăcinilor să înceapă procesul de cicatrizare (însănătoșire) a rănilor chiar înainte de instalarea înghețurilor de iarnă. Solul se tasă și aderă strâns la rădăcini. Astfel, puieții fructiferi se află în condiții bune pentru prindere și pentru începerea la timp a creșterii primăvara.

Plantarea toamna oferă rezultate mai bune, în special în solurile mai calde și mai aerate. Plantarea târzie toamna a puieților fructiferi în soluri grele, argiloase, reci și umede nu este recomandată. În astfel de cazuri, plantarea primăvara oferă rezultate mai bune. În anii cu iarnă aprigă, nucul, piersicul și caisul, fiind mai sensibile la îngheț, oferă rezultate mai bune cu plantarea la începutul primăverii, dar, de obicei, chiar și pentru aceștia, cele mai bune rezultate se obțin cu plantarea timpurie toamna.

Condițiile climatice sunt de o importanță deosebită pentru alegerea speciei și soiului de plantă fructiferă. Pentru regiunile cu ierni blânde, se determină speciile predispuse la leziuni cauzate de îngheț, cum ar fi gutuiul și piersicul. Când există riscul unor înghețuri târzii de primăvară, se evită speciile cu înflorire timpurie – piersic, cais, migdal. În zonele cu umiditate insuficientă, se utilizează soiuri mai rezistente la secetă.