'Agenti patogeni periculoși în culturile agricole'

În Bulgaria, bolile periculoase ale culturilor agricole reduc foarte mult producţia şi provoacă pierderi majore atunci când măsurile de combatere împotriva lor sunt inadecvate.

La grâu, mana (Eryziphe graminis) este deosebit de periculoasă. Atunci când sunt atacate frunzele steag şi spicul, pierderile pot ajunge la 20–25%.  Pierderi de până la 30–40% la această cultură pot fi provocate de fusarioza spicului (Fusarium sp.) pe spic, la baza tulpinii şi la rădăcini. Ruginile cerealelor reprezintă, de asemenea, o problemă fitopatologică gravă. Există înregistrări ale dezvoltării epifitotice în trecut atât a ruginei negre, cât şi a ruginei portocalii la grâu. La orz, dăunarea dungată (Drechslera graminea (Helmintosporium gramineum)) este deosebit de periculoasă.

 În ani răcoroşi şi umizi şi în cazul tratamentelor întârziate, tăciunea mărului (Venturia inaequalis) afectează 100% din frunze şi fructe şi afectează sever calitatea fructelor. Arsura bacteriană (Erwinia amylovora) apare pe scară largă la culturile pomicole cu pomi roditori (în special gutui şi pere) şi provoacă pierderi semnificative, iar în unele cazuri chiar moartea întregilor pomi. În ultimii ani, importanţa şarcei prunului (Plum pox virus) a crescut la nivel mondial. Aceasta provoacă căderea prematură a fructelor la 70–95% din fructe şi deteriorează sever calitatea producţiei. Bula (Taphrina deformans)) se situează pe primul loc ca răspândire şi dăunare printre bolile piersicului. În ţara noastră apare în fiecare an într-o formă severă, afectând până la 90–100% din frunze. Reduce vigoarea pomilor, rezistenţa acestora la gerul de iarnă şi scade rodirea. O altă boală periculoasă a acestei specii de fructe este mana (Sphaerotheca pannosa). Se răspândeşte pe scară largă şi provoacă pagube semnificative în fiecare an. În focare severe ale bolii, infecţia poate atinge până la 100% pe lăstari, 95–100% pe fructe şi până la 95% pe frunze. Arsura florilor (putregaiul brun timpuriu) (Monilia laxa) provoacă pagube severe la cais, vişin, cireş şi unele soiuri de prun. În ani cu o perioadă de înflorire răcoroasă şi umedă, pot apărea epifitotii (infecţie de până la 95–100%). Astfel de cazuri au fost observate şi la vişin. La prun, arsura florilor poate atinge 100%. Moartea întregilor pomi a fost constatată în livezi tinere de vişin.

La culturile legumicole, sub condiţii nefavorabile, se înregistrează adesea şi pierderi mari. Infecţia cu mana tomatelor (Phytophthora infestans) poate reduce producţia cu 30–40%. Pagubele provocate de virusul patatului tomatei pot atinge 50–70%. Mana ardeiului (Phytophthora capsici) este cea mai importantă boală din punct de vedere economic la această cultură. În anumite ani a distrus până la 15–20 de mii de decare de culturi. La tomate, vânătă şi ardei, pierderile din cauza stolburului (Phytoplasma sp.)  pot atinge 50–90%. Bolile cu cea mai mare importanţă economică la castraveţi sunt mana falsă (Pseudoperonospora cubensis) şi mozaicul castravetelui. Fusarioza (Fusarium oxysporum f. sp. cucumerinum) este, de asemenea, foarte dăunătoare la castraveţi, afectând atât producţia în sere, cât şi cea în câmp.

În ultimii ani, se observă o tendinţă negativă privind pierderile de producţie agricolă cauzate de boli – acestea sunt în continuă creştere. Motivele pentru aceasta sunt introducerea unor soiuri cu randament ridicat şi a unor tehnologii intensive şi eficiente, ca urmare a cărora producţia agricolă a crescut cu aproape 200%. În acelaşi timp, pierderile din cauza bolilor au crescut de 3–4 ori, iar costurile pentru produsele de protecţie a plantelor – de 5–6 ori. Cauzele pot fi grupate în trei categorii principale legate de concentrarea, specializarea şi intensificarea producţiei agricole convenţionale moderne. Stabilirea unor blocuri mari de producţie şi adoptarea cultivării în monocultură reduc diversitatea biologică. Intensificarea subsectorului de producţie vegetală este asociată cu aplicarea unor cantităţi din ce în ce mai mari de îngrăşăminte minerale şi produse de protecţie a plantelor. Combinarea acestor trei grupuri de factori a dus la perturbarea echilibrului biologic pe suprafeţe mari şi a creat condiţii pentru apariţia epifitotiilor.